/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

ONG-urile, fundațiile și alte organizații necomerciale vor fi gestionate de Agenția Servicii Publice. Detalii

17 noiembrie 2017, ora 07:20

Astfel, Agenția Servicii Publice va fi împuternicită pentru înregistrarea partidelor politice, publicațiilor periodice, agențiilor de presă, asociațiilor obștești, fundațiilor, patronatelor, sindicatelor, organizațiilor de mediere, cultelor religioase și părților componente ale acestora.

Însă, Ministerul Justiției va păstra, în limitele stabilite de legile speciale, dreptul de avertizare a unor organizații necomerciale în cazul constatării abaterilor de la prevederile statutare. De asemenea, va sesiza instanțele judecătorești privind suspendarea activității sau lichidării organizaților necomerciale, în cazurile în care acestea vor desfășura activitate contrar prevederilor legale.

Transferul responsabilității de înregistrare și monitorizare a organizațiilor necomerciale se efectuează în contextul reformei de modernizare a serviciilor publice, inițiate de Guvern. Concentrarea serviciilor publice într-o singură instituție de stat va facilita prestarea acestora.

În prezent, 11566 organizații necomerciale figurează în Registrul de stat al Ministerul Justiției. Dintre acestea, 8066 sunt asociații obștești, 1473 culte religioase și 45 partide politice.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram