După ce ieri, Andrian Candu a acuzat-o, de la tribuna Parlamentului, pe președinta PAS că se comportă „ca o sfântă”, deși a făcut parte din PLDM și a tăcut atunci când liberal-democrații controlau Guvernul și comiteau ilegalități, Maia Sandu a venit cu o reacție în cadrul emisiunii „Politică” de la TV8.

„Dacă tot au așa de multe pretenții la PLDM, de ce mi le spun mie? Pentru că primul președinte sau vicepreședinte al PLDM este partener de coaliție al PDM – este domnul Leancă. După care sunt 18 foști deputați din PLDM. – Poate că ei consideră că dvs ați uzurpat puterea în PLDM și de ce vi se încriminează toate aceste lucruri? – Da, e foarte nostim acest lucru. Reacția lor este isterică. PDM și PSRM în ultima vreme au devenit foarte isterici”, a declarat Maia Sandu, Lidera PAS în cadrul emisiunii Politica.

Ieri, în cadrul ședinței Parlamentului, acuzațiile lui Andrian Candu la adresa Maiei Sandu au curs gârla minute în șir. Asta chiar dacă și democratul Candu făcea parte din guvernare atunci când, spune el, cei din PLDM furau țara. Maia Sandu a spus că nu înțelege de ce dacă liberal-democrații erau corupți, democrații i-au ademenit pe cei 18 deputați PLDM în fracțiunea Partidului Democrat.