/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

Cea mai bogată femeie din Norvegia, condamnată la 18 zile de închisoare și o amendă de 26.000 de euro

missing
18 noiembrie 2017, ora 10:07

Katharina Andresen, moștenitoarea unei familii de investitori și industriași, a avut o alcoolemie de 0,64 grame per litru de sânge în timpul unui control de rutină nocturn, realizat în aprilie, potrivit unor documente judiciare ce au putut fi consultate vineri de jurnaliștii de la AFP.

În Norvegia, o țară extrem de strictă în acest domeniu, nivelul maxim acceptat de alcoolemie este de 0,21 grame per litru.

Infracțiunile de acest tip sunt în general pedepsite cu o amendă care echivalează cu salariul brut pe o lună și jumătate al persoanei care a comis infracțiunea.

Întrucât tânăra milionară, în vârstă de 22 de ani, este încă studentă și nu primește salariu, Tribunalul din Oslo a decis să calculeze amenda pe baza averii acesteia, care este estimată la 7,7 miliarde de coroane norvegiene (aproximativ 800 de milioane de euro).

“Îmi pare rău că am condus automobilul în timp ce aveam o alcoolemie peste limită”, a scris Katharina Andresen într-un SMS expediat jurnaliștilor de la cotidianul Finansavisen, care au publicat în premieră aceste informații.

“Credeam că nivelul de alcool coborâse la zero după atât de mult timp, dar ar fi trebuit să verific acest lucru înainte să mă urc la volan. Îmi pare cu adevărat foarte rău”, a adăugat ea.

Moștenitoarea celei mai mari averi din Norvegia a fost pedepsită, de asemenea, cu o suspendare pe 13 luni a permisului de conducere a automobilului. La finalul acestei perioade, ea va trebui să treacă din nou examenul auto.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram