/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 785: Reuniune NATO-Ucraina și recordul anunțat de Zelenski. Zaharova atacă din nou Moldova

STOP FALS! O declarație trunchiată a lui Traian Băsescu a dezinformat opinia publică

missing
20 noiembrie 2017, ora 15:31

La 16 noiembrie 2017, fostul președinte al României, Traian Băsescu, președintele de onoare al Partidului Unității Naționale (PUN), a avut o întâlnire cu studenții ULIM, unde a abordat mai multe subiecte: situația din Transnistria, o eventuală unire a Republicii Moldova cu România, dar și vectorul european de dezvoltare a țării noastre. La finele întâlnirii, Băsescu a fost întrebat de o participantă cum îi va convinge pe votanții Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) dacă se va discuta unirea celor două state (minutul: 56.40): ”Cum aveți de gând să-i convingeți pe susținătorii domnului Dodon că Republica Moldova are nevoie de unificare?”, a întrebat participanta. ”Nu mai e nevoie. Susținătorii domnului Dodon trebuiesc bătuți, la vot. Pe ăștia nu-i poți convinge”, a răspuns în glumă politicianul român, precizând ulterior că este dispus oricând să se întâlnească cu aceștia.

Site-ul Aif.md a titrat în știre declarația trunchiată a lui Băsescu, din care reiese că susţinătorii lui Dodon trebuiesc bătuţi, fără a verifica sursa inițială, şi a concluzionat că fostul preşedinte al României ar fi dispus la acţiuni radicale cu votanţii PSRM. Ştirea de pe Aif.md a fost distribuită în rețeaua de socializare Odnoklasniki.ru , dar și de către agregatorul de știri în limba rusă Mediametrics.ru.

De menţionat că iniţial portalul Unimedia.info la fel a publicat declaraţia trunchiată a lui Traian Băsescu, însă ulterior a completat ştirea cu declaraţia originală şi a publicat înregistrarea video de la întâlnirea lui Băsescu cu grupul de studenţi.

Redacția Aif.md nu a răspuns la email-ul expediat de Asociația Presei Independente (API) cu întrebarea de ce este tirajată o declarație trunchiată a lui Băsescu. Potrivit unei investigații a portalulului Anticoruptie.md, site-ul Aif.md a fost înregistrat de publicaţia „Argumenti i Faktî” de la Moscova. Ziarul „Argumenti i Faktî v Moldove” este editat de Exclusiv Media SRL, firmă fondată de deputatul PSRM Corneliu Furculiţă, cea care în 2015 a obţinut licenţă de emisie pentru postul de televiziune NTV Moldova.

Lilia Zaharia

Articolul a fost realizat în cadrul Campaniei media împotriva informației false şi tendențioase STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociația Telejurnaliştilor Independenţi din Moldova (ATVJI).

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram