Forțele de ordine au localizat şi reţinut un bărbat în vârstă de 41 ani, fiind condamnat de către instanţa de judecată pentru omorul unei femei.

Cazul a avut loc la începutul lunii iunie 2012, pe malul râului Nistru în apropierea orăşelului Vadul lui Vodă, unde aceştia ar fi consumat împreună băuturi alcoolice. Ulterior, în urma unui conflict iscat, individul i-ar fi aplicat câteva lovituri puternice cu pumnii în regiunea capului, după care ar fi aruncat-o în râu.

Prin urmare, bărbatul a fost condamnat de către instanţa de judecată la închisoare pe un termen de 13 ani. El a fost localizat şi încătuşat de către poliţişti, fiind predat instituţiilor penitenciare, pentru ispăşirea pedepsei.

Anterior el a fost judecat în Federeaţia Rusă pentru diverse infracţiuni, inclusiv de două ori pentru omor.