Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene infirmă categoric informaţiile apărute în mass-media, precum că Republica Moldova şi-ar fi retras solicitarea de a include pe ordinea de zi a celei de-a 72-a sesiuni a Adunării Generale a ONU chestiunea privind retragerea completă a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova.

Într-un comunicat al ministerului se spune că autorităţile moldoveneşti au pledat în mod consecvent pentru retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova aşa după cum aceasta este stipulat în Acordul privind principiile reglementării pașnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova din 21 iulie 1992 şi în documentele relevante ale OSCE, în special în Declaraţia Summit-ului OSCE de la Istanbul din noiembrie 1999.

Or, potrivit demersului Reprezentanţei permanente a Republicii Moldova pe lângă Naţiunile Unite din 20 octombrie 2017, la care se fac referinţe în publicaţiile respective, a fost solicitată amânarea examinării acestei chestiuni în cadrul unei şedinţe a Comitetului General, pentru o dată ulterioară, în vederea obţinerii unui sprijin mai larg în favoarea acesteia.

MAEIE îşi exprimă regretul că în mijloacele mass-media apar informaţii neverificate sau eronate, având în vedere şi confuziile conţinute în acestea precum că autorităţile moldoveneşti ar fi cerut retragerea forţelor de menţinere a păcii, dar nu a Grupului Operativ de Trupe Ruse.

În acest context, solicităm tuturor agenţiilor de presă care au difuzat informaţii eronate pe acest subiect să le retragă sau să le rectifice, în conformitate cu datele prezentate în acest comunicat.