/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

/VIDEO/ O tânără ar fi fost agresată fizic și sexual. A stat două zile închisă forțat într-un apartament din Chişinău

missing
21 noiembrie 2017, ora 11:36

În cadrul acţiunilor de urmărire penală forţele de ordine au elucidat circumstanţele în care ar fi fost sechestrată victima. Aceasta s-ar fi cunoscut cu bănuitul acum un an şi jumătate, care la data de 14 noiembrie curent, s-ar fi aflat în vizită la domiciliul lui. Potrivit ei, individul nu i-ar fi permis ieşirea din locuinţă timp de două zile, perioadă în care ar fi fost agresată fizic şi supusă unor acţiuni violente cu caracter sexual. În acest context poliţiştii au solicitat efectuarea expertizelor medico-legale, pentru a stabili cu certitudine circumstanţele cazului şi cercetarea lui penală în dependenţă de rezultate.

Actualmente bănuitul este cercetat penal pentru comiterea infracţiunii privaţiune de libertate şi riscă o pedeapsă cu cu închisoare pe un termen de la 3 ani până la 7 ani. Conform primelor informaţii, individul ar fi fost judecat anterior pentru diverse infracţiuni.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram