/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 793: Precizarea lui Șoigu, elicopter distrus și spioni deghizați! Kievul pregătește „cerul sângeriu”

Ce acțiuni ar putea fi întreprinse în adresa minorilor sub 14 ani care încalcă legea. Proiectul Ministerului Justiției

missing
22 noiembrie 2017, ora 14:28

Grație inițiativei, va fi acoperit un gol legislativ ce va reglementa principiile de lucru, măsurile și serviciile destinate acestor copii, autoritățile responsabile și procedurile aplicabile, drepturile și obligațiile părților implicate. Documentul prevede supravegherea specializată, inclusiv în cadrul unui serviciu de plasament de tip familial, rezidențial sau rezidențial specializat, dispus de către autoritatea tutelară teritorială din zona unde se află domiciliul acestuia sau de instanță.

Copilul va fi obligat la frecventarea cursurilor şcolare, utilizarea serviciilor sociale specializate de zi. El va urma, după caz, tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie, îi va fi interzis să meargă în anumite locuri sau menținerea legăturilor cu anumite persoane. La determinarea celei mai potrivite măsuri, autoritatea tutelară teritorială va ține cont de condiţiile ce au favorizat săvârşirea faptei, gradul de pericol social al acesteia, mediul în care a crescut şi a trăit copilul cu un comportament deviant și riscul săvârşirii din nou a unei fapte antisociale.

În cazul în care menţinerea în familie nu este posibilă sau atunci când copilul nu îşi îndeplineşte obligaţiile stabilite prin măsura supravegherii specializate, poate fi dispusă aflarea lui în cadrul uni serviciu de plasament de tip familial. Se dorește ca acești copii să rămână în familie sub supraveghere specializată, iar în cazuri mai grave, când acest lucru nu este posibil sau este contrar interesului copilului sau al familiei, să fie plasați în servicii de plasament, ca masură de protecție specială, având caracter temporar.

Pe toată durata aplicării măsurilor, vor fi asigurate servicii specializate, pentru a-i asista pe copii în procesul de corectare a comportamentului deviant: atât pentru cei rămași în familie, cât și pentru cei din plasament. APL-urile au obligaţia de a sprijini părinţii sau, după caz, alt reprezentant legal al copilului, în realizarea obligaţiilor ce le revin cu privire la copil, dezvoltând şi asigurând în acest scop servicii diversificate, accesibile şi de calitate, corespunzătoare nevoilor copilului. Urmează a fi responsabilizată școala și serviciul de asistență psiho-pedagogică.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram