În cadrul ședinței de astăzi, Comisia Electorală Centrală a declarat nevalabil referendumul local privind revocarea primarului general al municipiului Chișinău din 19 noiembrie 2017. Potrivit hotărârii CEC, la votare au participat 108.695 alegători sau 17,21 la sută, ceea ce constituie mai puţin de 1/3 din numărul persoanelor înscrise în listele electorale.

Din cei 108 mii de alegători care s-au prezentat la urnele de vot, 87 la sută au votat pentru revocarea primarului suspendat. Cei mai activi au fost locuitorii sectoarelor Botanica, Râșcani și Centru. La Râșcani, de exemplu, 92 la sută din voturi au fost pentru demiterea lui Dorin Chirtoacă, iar cu un punct procentual mai puține voturi s-au dat în Centru, Buiucani și Ciocana.

Cei din suburbii au fost și cei mai pasivi, dar aici s-au înregistrat cele mai multe voturi contra revocării primarului, mai exact 25 la sută din numărul total de voturi. În comuna Cruzești, de exemplu, la secțiile de votare au venit doar 14 oameni, adică nici un procent din numărul total de locuitori.

La referendumul au participat mai multe femei decât bărbați, iar majoritatea persoanelor erau de vârsta a treia. Din numărul total al participanților la plebiscit, peste 37 la sută aveau vârstele cuprinse între 56 și 70 de ani.