/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Silvio Berlusconi încearcă să revină în politică, solicitând CEDO să îi anuleze condamnarea ce îl împiedică să candideze

24 noiembrie 2017, ora 06:30

Fostul premier, în vârstă de 81 de ani, speră astfel să-și facă reintrarea în viața politică, obiectivul său acum fiind un mandat de deputat la alegerile legislative din primăvara anului viitor, dar este posibil ca decizia CEDO să nu vină atât de repede.

Primele audieri a avut loc miercuri în acest dosar în care Berlusconi reclamă statul italian pentru mai multe încălcări ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. Ședința a fost publică, dar fostul premier nu a fost prezent, el fiind reprezentat de opt apărători, care au insistat pe „cazierul judiciar curat” al lui Berlusconi și pe faptul că decizia luată de justiția italiană împotriva acestuia ar fi motivată politic.

În schimb, avocata guvernului de la Roma a respins aceste idei și a insistat pe necesitatea ca Italia să lupte împotriva corupției și evaziunii fiscale, teme devenite foarte sensibile în această țară.

Berlusconi a fost condamnat în 2012 la patru ani de închisoare pentru evaziune fiscală în dosarul Mediaset, pedeapsă redusă ulterior la un an în urma unei amnistii, dar nu a fost încarcerat, legislația permițându-i, având în vedere vârsta înaintată, să opteze pentru munca în folosul comunității. În final, el și-a ispășit astfel pedeapsa ajutând o zi pe săptămână personalul unui azil de bătrâni.

Dar între timp parlamentul de la Roma a votat și o lege anticorupție care nu le permite celor condamnați definitiv la cel puțin doi ani de închisoare cu executare să candideze pentru o funcție publică timp de șase ani.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram