/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro, avertizare de rang înalt și sprijin G7. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea”

STOP FALS! Fals: Informația precum că pericolul de radiație cu Ruteniu 106 vine din România, nu din Rusia

missing
30 noiembrie 2017, ora 10:36

În articolul ”Радиоактивное облако, накрывшее Молдову, пришло к нам не из России, а из Румынии?” (în traducere: ”Norul radioactiv care a acoperit Moldova a venit la noi nu din Rusia, ci din România?”) se menționează că, deși în presă se anunță că sursa radiației ar fi Rusia, totuși potrivit unei hărți, ”în România vecină, puncte roșii arată că nivelul de concentrație este sub normă, iar în Rusia concentrația izotopică detectată este mult mai mică decât norma”. Autoarea nu face trimitere la acte emise de agențiile internaționale care monitorizează nivelul de radiații în atmosferă. Fără să citeze experți în domeniu, ea concluzionează că nu e posibil ca în locul unde se vehiculează că ar fi sursa poluării, adică în Rusia, concentrația de Ruteniu 106 să fie mai mică decât în alte locuri. În articol se mai spune că deja de o lună și jumătate problema persistă în România, iar autoritățile din Moldova ar ascunde acest lucru, cetățenii de la noi fiind în pericol.

Cercetările internaționale au arătat că cea mai mare concentrație de Ruteniu 106 s-a atestat într-o regiune dintre munții Ural și râul Volga

Despre existența acestui nor radioactiv deasupra unor țări europene se vorbește în presă de câteva luni. În  septembrie și octombrie curent, câteva centre de monitorizare au detectat cantități neobișnuite de radiații deasupra întregii Europe. Atunci Institutul de Radioprotecție și Securitate Nucleară (IRSN) din Franța a emis un raport în care concluziona că nivelurile de Ruteniu 106 sunt mai mari între partea de sud a Munților Ural și râul Volga, iar norul ar străbate mai multe țări europene. Autoritățile ruse au negat vehement că sursa poluării ar veni din țara lor.

Când a fost emis comunicatul IRSN, a fost arătată și o hartă în care erau inserate puncte roșii care demonstrau unde se află norul radioactiv în acea perioadă. La momentul prezentării acelei hărți, norul era deasupra României, de aceea o parte a presei a început să vehiculeze că sursa poluării ar fi România. În luna octombrie, Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare (CNCAN) de la București a emis un comunicat  în care precizează că în această perioadă nu au fost desfășurate activități de producere, transport sau utilizare a Ruteniului 106 pe teritoriul României. Precizăm faptul că după data de 3 octombrie a.c., prezența Ruteniului 106 nu a mai fost detectată pe teritoriul României”.

Rusia a recunoscut că sursa eliminării radiației vine de lângă munții Ural

Deoarece toate măsurătorile internaționale arătau că sursa emanării Ruteniului 106 ar fi venit din Munții Ural, în final autoritățile din Rusia au recunoscut că la ele a fost problema. Astfel, încă la 20 noiembrie curent (adică cu șase zile înaintea publicării articolului pe Kp.md), agenția rusească de servicii meteorologice Roshydromet practic a confirmat concluziile emise de IRSN, și anume că nivelurile de Ruteniu 106 sunt de aproape o mie de ori mai mari decât în mod normal în mostrele examinate de două stații meteorologice aflate în partea de sud a Munților Ural, în regiunea Chelyabinsk. Acest lucru însă nu a fost menționat în articolul Kp.md, în schimb s-a manipulat cu imaginea și informațiile mai vechi, din perioada când norul de Ruteniu 106 era deasupra României, pentru a insinua că anume România este de vină.

Asociația Presei Independente (API) a solicitat redacției ”KP v Moldove” să precizeze din ce sursă a aflat că România ar fi focarul radiației, însă până în prezent nu am primit un răspuns.

Lilia Zaharia

Articolul a fost realizat în cadrul Campaniei media împotriva informației false şi tendențioase STOP FALS!, desfăşurată de Asociaţia Presei Independente (API), Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) şi Asociația Telejurnaliştilor Independenţi din Moldova (ATVJI).

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram