Avioane cu numere de înmatriculare moldovenești au fost fotografiate în Libia în timp ce transportau militari, bani și echipament pentru Armata Națională din estul Libiei (ANL). Khalifa Haftar, conducătorul ANL, a făcut parte din echipa lui Muammar Gaddafi, iar ulterior a militat împotriva regimului dictatorului. RISE Moldova a efectuat o investigație prin care arată cine sunt moldovenii cărora le aparțin sau le-au aparținut avioanele și care este legătura între ei și războiul din Libia.

În investigația RISE se arată că în iunie 2017 Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite a publicat un raport în care prezintă fotografii și informații despre mai multe avioane cu numere de înmatriculare moldovenești care au fost închiriate, inclusiv, de așa-zisa Armată Națională din estul Libiei condusă de Khalifa Haftar.

IL-18D ER-ICS este primul avion vizat în raport. Acesta a fost văzut în Libia de mai multe ori pe parcursul anului 2016, dar și la începutul anului 2017, încărcat cu bani și echipament militar pentru forțele armate controlate de mareșalului Khalifa Haftar. Potrivit documentului, avionul cu numere de înmatriculare moldovenești nu are un proprietar oficial și nu este înregistrată în nicio țară. Însă, până în iulie 2015, aceasta a aparținut companiei moldovenești Grixona SRL care, între timp, și-a schimbat de două ori denumirea: inițial – în Sky Prim Air SRL, iar, în 2016 este redenumită Terra Avia SRL.

IL-76TD ER-IAX este a doua aeronavă fotografiată în timp ce efectua zboruri suspecte în Libia. De exemplu, în decembrie 2016 avionul a fost folosit ca mijloc de transport de un general al armatei lui Haftar. Avionul până în prezent este înregistrată în Republica Moldova și aparține companiei Oscar Jet SRL, fondată de fiul lui Grigore Ghilan – Vladimir.

Investigația integrală poate fi citită AICI.