Maja Kocijancic, purtătoare de cuvânt pentru acțiunea externă a UE a reamintit că o decizie a CEDO a stabilit că lui Navalnîi i-a fost refuzat dreptul la un proces echitabil în 2013, fiind în cele din urmă condamnat în februarie.
„Aşteptăm din partea autorităţilor ruse să asigure existenţa unor oportunităţi echitabile, inclusiv la alegerile prezidenţiale care vor avea loc pe 18 martie”, a declarat purtătoarea de cuvânt, care a chemat Rusia să invite observatori OSCE la scrutin.
„Uniunea Europeană îşi va baza evaluarea procesului electoral pe rezultatele acestuia, aşa cum am făcut-o în trecut”, a mai declarat Maja Kocijancic.
Comisia a avertizat de mai multe ori că opozantul nu va putea candida în 2018 din cauza unei condamnări suferite în februarie, când a primit 5 ani de închisoare cu suspendare pentru deturnare de fonduri. Navalnîi, un jurist aflat la originea unor anchete privind corupţia în rândul elitelor Rusiei, dispune de o bază fidelă de susţinători şi a organizat două manifestaţii de amploare în acest an.