Taxatorul vesel. Așa poate fi numit un tânăr care oferă zâmbete și glume fiecărui pasager care intră în troleibuzul în care muncește. Unii pasageri deja îl recunosc și spun că și călătoria este mai plăcută într-o asemenea atmosferă. Puțini însă știu că, dincolo de bucuria pe care o afișează, tânărul nu are pe nimeni și a crescut la orfelinat toată viața. Nicolai Scerbina este taxator pe linia de troleibuz numărul 10 din Chișinău.

Dimineața devreme sau noaptea târziu, Nicolai este bine-dispus și are câte o glumă și un zâmbet pentru fiecare pasager. Tânărul încearcă să descrețească frunțile călătorilor care intra în troleibuzul în care el muncește.

„Hai la Chișinău, la Chișinău. Deci luați locul, așezați-vă.
– Așa la Chișinău la Bălți?
– La Chișinău.”

„Eu zâmbesc și pasagerii zâmbesc. Mai ales când întrebi pasagerii -Toți s-au achitat, iepurașii nu mai sunt?, mă văd pe stradă și îmi zic: – Noroc, iepurașul. Fericire dăruiești, fericire câștigi”, spune Nicolai Șcerbina, taxator.

Unii îl înțeleg, alții nu-i atrag atenție, dar de fiecare dată el încearcă să-i înveselească pe fiecare călător.

„Lumea este fericită, căci nu reușesc să se urce în troleibuz, mă văd și deja apare zâmbetul pe buze. Alții ascult muzică sau nu înțeleg glumele”, spune taxatorul.

„Am avut o dispoziție puțin mai neplăcută când am urcat, dar acum mi-a ridicat dispoziția”.

Totuși, în spatele zâmbetului sincer, acest tânăr ascunde o poveste tristă de viață. Nu știe nimic despre cea care i-a dat viață și nu a rostit niciodată cuvântul „mamă”. Nicolai a crescut la un gimnaziu-internat din Chișinău: „Eu singur nu știu cine au fost părinții mei, nu știu dacă am soră sau nu am soră”.

La ai săi 30 de ani, singura lui avere este acest album de amintiri. Aici își păstrează fotografiile din perioada copilăriei. Atunci era fericit, chiar dacă este singur pe lume.

A ajuns la internat când avea opt ani. Era mic și nu înțelegea încă adevăratele probleme pe care urma să le înfrunte. Lupta pentru existență a început imediat ce a părăsit orfelinatul: „Nu am locuință, sunt cu chirie. Este foarte greu când nu ai casa ta. La gazdă, stăpânul într-o seară poate să servească și să te alunge. La gazdă ești ca un câine.”

Nu și-a pierdut speranța însă și a bătut la ușile autorităților, în speranța că va fi ajutat. A cerut un acoperiș deasupra capului, dar îl tot așteaptă de mai bine de 10 ani: „Eu am ocupat rând ca orfan încă în 2007. Sunt pe locul 55. Tot pe acest loc am rămas fără a mă ridica sau nu”.

Și, deși pentru polițiști, procurori și judecători, autoritățile Capitalei găsesc bani sau apartamente – pentru unii chiar câte două, pentru cei care cu adevărat vin din stradă, aproape niciodată nu ajung bani.

„La ziua de azi rândul este de câteva mii de persoane, iar apartamente libere primăria nu a avut în ultimii ani. Nimeni nu a primit apartament înaintea persoanei respective, iată de ce nu a urcat pe o altă poziție”, spune Vadim Brânzaniuc, purtător de cuvânt al Primăriei Chișinău.

Tânărul își dorea să aplice și la proiectul lansat de Guvern „Prima Casă”, numai că salariul, de aproape trei mii de lei pe lună, nu i-a permis nici acest lucru.

„Salariul la mine este unul foarte mic, căci trebuie de achitat în jur de 200 de euro pe lună, iar salariul meu este de aproape 3 mii de lei”, spune Nicolai.

Potrivit ofițerului de presă al Primăriei Chișinău, mai multe persoane au nevoie de o locuință din partea statului, dar nu ne-a putut comunica o cifră exactă.