Un avocat al lui Donald Trump ar fi plătit 130.000 de dolari unei foste actriţe de filme porno pentru a păstra tăcerea asupra unei relaţii sexuale cu omul de afaceri în 2006, potrivit unor informaţii publicate de presa americană. Casa Albă dezminte acuzaţiile, transmite Mediafax.

Stephanie Clifford, cunoscută în industria pornografică sub numele de Stormy Daniels, ar fi povestit în privat că a întreţinut raporturi sexuale cu Donald Trump în iulie 2006, cu prilejul unui turneu de golf care a avut loc în apropiere de Lacul Tahoe, precizează Wall Street Journal. În 2006, Donald Trump era deja căsătorit cu soţia actuală, Melania.

Potrivit informaţiilor publicate de jurnalişti, avocatul Michael Cohen i-a plătit actriţei suma, prin intermediul unui alt avocat, în baza unui acord de confidenţialitate. Suma de 130.000 de dolari ar fi fost negociată cu o lună înaintea alegerilor prezidenţiale câştigate de Donald Trump.

Avocatul a refuzat să comenteze subiectul, rezumându-se la a declara că : „Preşedintele Trump neagă, încă o data, în mod vehement, orice astfel de eveniment”.

Şi Casa Albă dezminte, într-un comunicat, orice întâlnire cu character sexual între actualul preşedinte American şi actriţa porno Stormy Daniels.