/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Un cuplu de moldoveni l-a dat în judecată pe unul dintre cei mai celebri piloți de motociclism

16 ianuarie 2018, ora 10:15

Potrivit presei locale, deși Rossi a anunțat că își vinde vila, aceasta este încă în proprietatea sa. Astfel, cuplul de moldoveni în vârstă de 62 și 60 de ani, au apelat la un avocat pentru a primi bani care li s-ar cuveni pentru lunile în care ar fi fost concediați ilegal, dar și banii pentru orele suplimentare care trebuie să le revină timp de cinci ani. Victor avea un salariu lunar de 2600 de euro, iar soția sa – 1600 de euro. Însumând salariul pentru lunile în care au fost concediați, dar și banii pe care ar trebui să îi primească pentru orele suplimentare de muncă, Valentino Rossi ar trebui să le achite o sumă totală de 114 mii de euro.

Avocatul care îi reprezintă pe cei doi moldoveni susține că clienții săi lucrau vara de la ora 6.30 până la 21.30, iar pe timp de iarnă de la 8.30 până la 18.30. Cuplul avea în îngrijirea sa un teren de 20.000 de metri pătrați cu o piscină mare, grădini și terase.

Avocații lui Rossi sunt de altă opinie. Aceștia neagă că cei doi moldoveni ar fi lucrat suplimentare și că ar fi avut grijă de grădină și de piscină.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram