Guvernul ceh, condus de prim-ministrul Andrei Babis, a fost de acord să demisioneze miercuri după ce cabinetul minoritar a pierdut votul de încredere cu o zi înainte, informează Reuters.

„Guvernul și-a aprobat demisia. Voi cere președintelui să fixeze data unei întâlniri pentru a putea sa i-o prezint personal”, a declarat Babis.

Președintele Milos Zeman a spus că îi va da lui Babis încă o șansă să formeze un guvern. Totodată, purtătorul de cuvânt al președintelui a declarat că Zeman ar putea accepta demisia până la sfârșitul săptămânii.

Polițiștii susțin că Babis, cel mai bogat om din țară, a ascuns că este proprietarul uneia dintre companiile sale, acum un deceniu, pentru a obține o subvenție de două milioane de euro din fonduri europene, destinată întreprinderilor mici. El neagă acest fapt.

El a fost acuzat pe a acest caz, dar s-a încetat urmărirea penală, după ce a dobândit imunitate după ce partidul condus de el ANO a câștigat 78 de fotolii dintre cele 200 ale camerei inferioare, în urma alegerilor din octombrie.

Parlamentul ceh urmează să decidă vineri dacă îl lipsește pe Babis de imunitate sau nu.

Celelalte opt partide din parlament au respins până acum orice formă de cooperare cu ANO, deși victoria sa decisivă înseamnă că aproape sigur va fi în parte a oricărui guvern viabil, cu sau fără Babis la conducere.

Mai multe partide au anunțat că ar putea discuta despre guvernare cu ANO, dacă Babis nu era prim-ministru, o condiție pe care a refuzat până acum să o întrunească.

Discuțiile guvernamentale ar putea, de asemenea, să se tragă din cauza posibilei plecări a lui Zeman din funcția de ca președinte, care are un oponent bun în persoana lui Jiri Drahos.

În Republica Cehă pe 26-27 ianuarie va avea loc a doua rundă a alegerilor prezidențiale.