Preşedintele american, Donald Trump, dispune de o sănătate „excelentă” şi nu are nicio problemă cognitivă, a precizat medicul Casei Albe, Ronny Jackson, citat de Agerpres.

„Este în formă pentru a-şi exercita datoria pe timpul rămas din mandatul său şi inclusiv în celălalt mandat dacă ar fi ales” din nou în 2020, a asigurat Jackson, într-o conferinţă de presă la Casa Albă.

Trump s-a supus vineri la prima vizită medicală anuală din mandatul său prezidenţial şi, deşi doctorul său nu prevăzuse şi o examinare a sănătăţii sale cognitive, acesta a decis să o realizeze la cererea preşedintelui.

Potrivit medicului, obiectivul pentru acest an este ca Trump, care cântăreşte 108,4 kg, să dea jos câteva kilograme.

„El are multă energie, rezistenţă” a spus Ronny Jackson.

Chestionat asupra modului de viaţă al preşedintelui, medicul a subliniat că acesta nu doarme mult, „în medie 4 sau 5 ore pe noapte”, dar a refuzat să se exprime asupra numărului de ore petrecute în faţa televizorului.

Totodată, Ronny Jackson, citat de dpa, a arătat că intenţionează să lucreze asupra unor modalităţi prin care să introducă exerciţii în programul preşedintelui, pentru a ajuta la scăderea nivelului colesterolului acestuia.

Preşedintele Statelor Unite nu are nicio obligaţie să se supună unui control medical, nici să prezinte public rezultatele, dar acest lucru a devenit o tradiţie. Donald Trump, cel mai în vârstă bărbat care a acces la preşedinţia SUA, urmează astfel exemplul predecesorilor săi.