Beneficiarii din Chișinău vor primi în curând compensațiile la căldură pentru primele trei luni ale acestui sezon de încălzire. Întârzierile admise la plata compensațiilor au fost generate de modificarea procedurii de primire a dosarelor și de calculare și emitere a facturilor, notează IPN.

Șeful Direcției generale locativ-comunală și amenajare, Petru Gontea, a declarat pentru IPN că aleșii locali din municipiu au inițiat modificarea regulamentului întrucât exista o neclaritate legată de acumularea dosarelor și de emiterea facturilor. Într-un final, s-a decis semnarea unui contract cu „Info Bon” SRL și, din 5 ianuarie, facturile sunt eliberate de către această societate cu răspundere limitată.

Petru Gontea spune că DGLCA a acumulat toate dosarele, indiferent unde au fost depuse acestea, și le-a transmis către „Info Bon”, iar deja din această lună beneficiarii vor primi facturi recalculate, cu compensațiile pentru lunile octombrie, noiembrie și decembrie.

Cererile noi și cele de reconfirmare pentru obținerea compensației se depun la gestionarii fondului locativ sau direct la pretură. Apoi, sunt aprobate de către comisiile speciale din cadrul preturii. În prezent există în jur de 29 de mii de familii care au depus cereri pentru compensarea cu 40% a facturii la termificare.