Inspectorii de patrulare ar putea fi obligați să nu mai scoată plăcuțele de înmatriculare ale vehiculelor parcate neregulamentar. Un proiect de lege în acest sens a fost înaintat de deputata PDM în Parlament Valentina Buliga.

Potrivit proiectului de lege propus de Valentina Buliga, această metodă este depășită și ineficientă. În prezent, inspectorii de patrulare trebuie să scoată plăcuțele de înmatriculare de la vehiculele parcate ilegal, acestea fiind întoarse proprietarilor doar după întocmirea procesului verbal. Proprietarii vehiculelor sunt puși în situații dificile, deoarece nu pot circula cu mașina respectivă atât timp cât durează procesul de recuperare al plăcuțelor. Șoferii auto sunt nevoiți să apeleze la serviciile unui evacuator sau să identifice inspectorul care i-a ridicat plăcuța.

Proiectul argumentează că această practică nu este utilă în combaterea parcării neregulamentare, pentru că creează dificultăți atât pentru șoferi, cât și pentru inspectorii de patrulare.

Totodată, este menționat faptul că Inspectoratul Național de Patrulare are toată tehnica și modalitatea de a sancționa șoferii ce parchează ilegal fără a confisca plăcuțele de înmatriculare. Adoptarea proiectului de lege nu necesită finanțare din bugetul de stat.

Menționăm că, conform Inspectoratului Național de Patrulare al IGP, în anul 2017 au fost prinși 1.294 de șoferi care circulau fără numere de înmatriculare. Cu toate că li s-au înlăturat plăcuțele în urma încălcărilor, aceștia au continuat să conducă automobilul fără a recupera numerele de înmatriculare și fără a înlătura neajunsurile constatate.