Unele companii au fost reclamate de clienți la Agenția Pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSC) de zeci de ori. Printre agenții economici, în activitatea cărora au fost semnalate nereguli de către consumatori, sunt companii aeriene, de telefonie mobilă sau furnizori de apă, energie electrică și agent termic, transmit cei de la Bizlaw.md.

Potrivit unui raport publicat de APCSC, cele mai multe plângeri au vizat firma ”Biancrus” SRL. În total, 99 de persoane au depus petiții. Compania are ca domenii de activitate prestarea serviciilor hoteliere, saună și masaj. De altfel, din același domeniu sunt și următoarele trei firme care au adunat foarte multe reclamații. Acestea sunt:

  • „Megadesign” SRL – 68 petiții, servicii hoteliere, saună, masaj;
  • „Imperial Torex” SRL – 51 petiții, servicii hoteliere, saună, masaj;
  • „Bon Apart” SRL – 47 petiții, servicii hoteliere, saună, masaj.

În listă mai figurează două companii aeriene autohtone, dar și doi cei mai mari furnizori de telefonie mobilă. Astfel, în topul agenţilor economici reclamaţi multiplu, pe parcursul anului 2017, au mai fost incluse următoarele companii:

  • „Air Moldova” SA – 76 petiții, servicii transport avia;
  • „Orange” SA – 36 petiții, servicii telefonie mobilă;
  • „Moldcell” SA – 33 petiţii, servicii telefonie mobilă;
  • „Fly One” – 29 petiții, servicii transport avia;
  • „Smad Grup” SRL – 20 petiții, comerț online;
  • „Tehnotrade”, magazinul ”Bomba” – 17 petiții, comerț produse electrocasnice;
  • „Fox Mart” SRL – 13 petiții, comerț produse electrocasnice;
  • „Sun Communication” SRL – 12 petiții, servicii comunicații prin cablu;
  • „Panda Tur”SRL – 12 petiții, servicii turistice;
  • „Apă Canal” SA – 17 petiții, servicii comunale, remise conform competenței;
  • „Termoelectrica” SA – 17 petiții, servicii comunale, remise conform competenței;
  • „Infocom” – 12 petiții, servicii comunale, remise conform competenței;
  • „Red Union Fenosa” – 9 petiții, servicii comunale, remise conform competenței;
  • „Kirsan Com” SRL – 9 petiţii, construcții imobiliare;
  • „Blago Grup”SRL – 9 petiţii, comerț cu telefoane mobile;
  • „Sveatoslav Bondarev” SRL – 7 petiții, comerț și reparația telefoanelor mobile.

Anul trecut, la APCSP au fost înregistrate 2.477 petiții, cu 20 la sută mai multe decât în 2016. În raport se menționează că 80 la sută au fost soluționate de inspectorii APCSC, 19% au fost redirecționate către alte autorități, iar 1% sunt în proces de examinare.