Ministrul Justiției a refuzat să se expună pe marginea cazului Domnicăi Manole, menționând că atât timp cât acesta este pe rolul instanței, legea nu îi permite să se dea cu părerea, totuși, speră că ex-judecătoarea va avea parte de un proces echitabil.

Ex-judecătoarea Domnica Manole a adresat o cerere Consiliului Superior al Magistraturii, prin care cere să fie restabilită în funcție, asta după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituţională verificarea judecătorilor de către SIS.

Alexandru Tănase este unul dintre membrii CSM care urmează să examineze cererea Domnicăi Manole, însă nu vrea să își expună părerea despre acest caz: „Eu am propria viziune. Dacă nu eram în poziția guvernamentală eu vă spuneam exact ce cred despre acest caz. Sper foarte mult că doamna Manole va beneficia de un control judiciar al acțiunilor CSM și că problema va fi tratată cu cea mai mare seriozitate, astfel încât să beneficieze de toate garanțiile unui proces echitabil. Orice dosar în care este implicat un judecător trebuie tratat cu foarte multă prudență și seriozitate”.

Amintim că, pe 31 mai 2016, membrii CSM au dat acordul ca Domnica Manole să fie cercetată penal pentru că a adoptat o hotărâre prin care a obligat Comisia Electorală Centrală (CEC) să iniţieze referendumul republican privind alegerea preşedintelui ţării de către cetăţeni, la iniţiativa Platformei Demnitate şi Adevăr. Potrivit sesizării depuse la CSM de către procurorul general interimar Eduard Harunjen, judecătoarea s-ar face vinovată de emiterea unei decizii ilegale şi depăşirea competenţelor prin faptul că şi-a permis interpretarea Constituţiei.

Ulterior, pe 4 iulie 2017, Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât să o elibereze din funcţie pe Domnica Manole în baza avizelor SIS, dar şi pentru faptul că ar fi comunicat cu părţi din mai multe dosare. Domnica Manole a calificat decizia CSM drept o răfuială politică pentru decizia de anul trecut privind obligarea CEC de a iniţia referendumul solicitat de Platforma Civică Demnitate şi Adevăr, acuzaţii respinse de CSM.