În cadrul ședinței de astăzi a Cabinetului de miniștri, au fost numiți în funcție trei secretari de stat, după cum urmează:

  • Aliona Serbulenco – Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, domeniul sănătății publice;
  • Alisa Pîrlog – Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, domeniul politicilor/produselor de origine animalieră;
  • Radu Rebeja – Ministerul Educaţiei, Culturii și Cercetării, domeniul tineretului și sportului.

Aliona Serbuleneco este medic obstetrician ginecolog și din 2012 a deținut funcția de director medical al Clinicii de Medicină Estetică Sancos. Serbulenco este și socra lui Bogdan Zumbreanu, șeful CNA, iar soțul ei, Iurie Serbulenco este medic chirurg-proctolog la Spitalul Internaţional Medpark. Anterior, acesta a exercitat funcţia de şef adjunct al Spitalului Ministerului Afacerilor Interne. Aliona Serbulenco a fost, până la reformarea Guvernului, viceministră a Sănătăţii. Ea a candidat la funcţia de secretar general de stat la Ministerul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, dar nu a promovat concursul. Serbulenco este membră a Partidului Democrat din Moldova (PDM). Conform informaţiilor de pe site-ul formaţiunii politice conduse de Vladimir Plahotniuc, Serbulenco face parte din Consiliul Naţional Politic al PDM şi din Organizaţia municipală Chişinău a formaţiunii. În 2013, Serbulenco era prezentată de partid drept şefa Departamentului pentru Sănătate din cadrul formaţiunii.

În 2016, fiind viceministră la Sănătate, a ridicat, lunar, câte 12 mii de lei, iar soţul său, Iurie, a primit de la Medpark câte 33 de mii de lei pe lună. Soţii Serbulenco declară un Volvo XC 90, şase terenuri agricole – donaţie primită încă în 2006. Cei doi locuiesc într-o vilă din Durleşti, cumpărată în 2012, după ce contractaseră un credit de 1,1 milioane de lei. În 2015, Iurie şi Aliona Serbulenco au mai luat un credit de 8 mii USD cu o rată a dobânzii de 14,55%. Ambele credite urmează a fi rambursate până în 2025.

Radu Rebeja  este un fotbalist moldovean internațional. În 2008 el și-a încheiat cariera de fotbalist și în prezent este vice-președintele Federației Moldovenești de Fotbal. Rebeja este cel mai selecționat jucător moldovean din toate timpurile, cu 74 de meciuri la echipa națională de fotbal a Republicii Moldova. În martie 2015 a fost numit în funcția de consilier principal de stat al prim-ministrului Republicii Moldova Chiril Gaburici pe problemele de tineret și sport.