/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 787: Atac la Odesa și prognoză sumbră! ISW: Amenințare voalată pentru Moldova. Rusia avansează rapid

Un medicament experimental ar putea elimina virusul gripal într-o singură zi

missing
11 februarie 2018, ora 13:05

Un studiu aflat în stadiu avansat asupra unor pacienţi cu gripă din Japonia şi SUA a relevat că administrarea medicamentului produs de Shionogi & Co. distruge virusul într-un interval mediu de 24 de ore.

Prin urmare, vindecarea este mult mai rapidă decât în cazul oricărui alt medicament de pe piaţă. În cazul pilulei Tamiflu de la Roche AG, considerată cea mai eficientă, studiul a demonstrat că durează de trei ori mai mult pentru a obţine acelaşi rezultat ca în cazul medicamentului experimental.

Eliminarea rapidă a virusului gripal ar putea reduce efectele sale contagioase, potrivit Shionogi. Noul medicament experimental se administrează într-o singură doză, în timp ce în cazul Tamiflu pacienţii trebuie să ia două doze pe zi, timp de cinci zile.

“Datele pe care le-am văzut sunt foarte promiţătoare. Ar putea fi vorba despre o inovaţie în privinţa modului în care este tratată gripa”, a declarat Martin Howell Friede, coordonatorul Iniţiativei privind Cercetarea Vaccinurilor (IVR) din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

Oamenii de ştiinţă din cadrul companiei japoneze au folosit caracteristicile unui medicament anti-HIV pentru a crea compusul antigripal, care funcţionează diferit faţă de medicamentele existente. Acesta împiedică virusul să afecteze procesele celulare umane, potrivit directorului executiv Isao Teshirogi.

Compania elveţiană Roche a obţinut licenţa internaţională pentru distribuirea medicamentului experimental al companiei Shionogi, care ar putea fi aprobat pentru utilizare în Japonia la începutul lunii martie. Roche va aplica pentru lansarea produsului pe piaţa din SUA abia în această vară, dar o decizie în acest sens este aşteptată în 2019.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram