/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Explozii, ajutor UE și pericol atomic. Zelenski: „Teroarea trebuie învinsă complet și peste tot”

/FOTO/ 11 branduri de haine, încălțăminte și accesorii din Moldova fac pași siguri către piețele Europei și Asiei

missing
12 februarie 2018, ora 12:14

La „Bijorhca International Jewelry Exhibition” de la Paris, cea mai mare expoziție de accesorii din Europa, au participat trei branduri de bijuterii handmade „DININIMĂ”: „Ana Popova”, „Marinelle” și „Rodica Braga”. În top 25 de tendințe ale anului 2018, categoria Fantaisie, s-a clasat „Rodica Braga” dintr-un număr total de 214 branduri de profil din întreaga lume.

În premieră, cele trei branduri au fost prezente și la expoziția HOMI din Italia, unde au cucerit publicul cu un design inedit pentru aceasta piață.

„Efectul și reacția buyerilor la colecția noastră a fost peste așteptari. Am primit doar cuvinte încurajatoare. Toți au apreciat ca fiind extraordinară colecția, exclusivă pentru acest salon și unică pentru piața italiană”, spune Olga Nedbailo, director de dezvoltare și marketing „Ana Popova”.

În comun, creatorii autohtoni de accesorii „Ana Popova”, „Marinelle” și „Rodica Braga” au cucerit atenția a peste 90 de buyeri atât din Europa, cât și din tări mai îndepărtate, precum Japonia. Peste 50 de comenzi de testare au fost plasate deja, iar contactele obținute urmează a fi transformate în vânzări.

Cinci companii producătoare de încălțăminte, inclusiv din Transnistria, au fost prezente la expoziția bianuală „Leather and shoes 2018” de la Kiev, Ucraina. Participanții au discutat direct cu peste 70 de retaileri, inclusiv mari rețele din Ucraina, dar și din Romania și Turcia. O bună parte dintre clienți au plasat deja comenzi de testare.

„Pe piața din Ucraina avem deschise în prezent două magazine ale brandului „Oldcom”. Participarea noastră la „Leather and shoes 2018” de la Kiev a fost extrem de importantă pentru a îmbunătăți colaborarea cu retaileri actuali, dar și pentru a stabili contacte noi în vederea realizării planurilor de extindere a vânzărilor directe”, menționează Mihai Dîrțu, director de dezvoltare „Oldcom”.

Participarea brandurilor „DININIMĂ” la evenimentele internaționale de profil confirmă atât raportul optimal preț/calitate, cât și nivelul înalt de competitivitate a produselor fabricate în Moldova și demonstrează că acestea au un mare potențial de export, cu o creștere rapidă în industria ușoară a Republicii Moldova.

Brandul „EHO” by Evgheni Hudorojcov, specializat în producerea rochiilor de seară, și-a făcut debutul pe piața asiatică la „Harbin Fashion Week” din China. Designerul a apărut în paginile revistei „Vogue China”. Astfel, succesul ținutelor create de Evgheni Hudorojcov deschide ușa pe piața asiatică pentru mai multe branduri locale de îmbrăcăminte, țara noastră devenind cunoscută pe această piață prin designerii săi tineri și talentați, iar brandul național al industriei ușoare „DININIMĂ” – tot mai vizibil peste hotarele țării.

În 2017, Evgheni Hudorojcov a participat la Programul de Accelerare, organizat de Centrul de Excelență în Design și Tehnologii ZIPhouse, cu susținerea Proiectului de Competitivitate din Moldova. Timp de șase luni, designerul autohton a beneficiat de mentorat local și internațional, acces la instruire și consultanță, care l-a ajutat să exceleze, să accelereze afacerea și să îmbunătățească modelul de business.

Țesăturile și accesoriile de calitate reprezintă elementul-cheie pentru crearea unui produs competitiv. USAID și Guvernul Suediei au susținut trei branduri de lenjerie să participe la expoziția de materii prime „Interfiliere” în Paris, Franța.

Pentru noi, această participare a însemnat acces la diverși furnizori de materii prime, contacte cu importanți potențiali clienți, dar și oportunități de a ne întâlni cu clienți pentru care noi de mai mult timp producem în regimul „marcă privată”. În plus, ne-am inspirat și am cunoscut tendințele coloristice și stilistice pentru următorul sezon și avem idei noi pe care le vom implementa în colecțiile viitoare”, afirmă Vasile Ceban, manager brand „Ravetti”.

Este pentru a treia oară consecutiv când „Ravetti” participă la expoziții de materii prime „Interfiliere”, iar producția în regimul „marcă privată” asigură companiei valoare adăugată sporită, ceea ce implică salarii mai bune pentru cusătoresele angajate de fabrică.

Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei, susține creșterea competitivității în domeniul industriei ușoare, prin oferirea de asistență producătorilor mici și mijlocii pentru promovarea lor atât pe plan local, cât și pe plan internațional.

Cu susținerea Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID și Guvernul Suediei, precum și cu sprijinul MIEPO, branduri „DININIMĂ” vor participa și la expoziții internaționale, precum Cabo din Cehia, Fashion Kiev, SIMAC și Linea Pelle din Italia, Pure London, Târgul de nunți „Ghidul Miresei” de la București și expoziția de încălțăminte din Lvov (Ucraina).

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram