/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Deputații germani, interesați de furtul miliardului din Moldova. Care este rolul lui Plahotniuc și Platon

14 februarie 2018, ora 07:29

Apelul fracțiunii partidului „Stânga” Die Linke al Bundestagului către guvernul federal german a fost publicat pe site-ul web al parlamentului german pe 7 februarie. El se numește „Frauda financiară și prizonierii politici din Republica Moldova”.

În document, deputații descriu evenimentele din Republica Moldova de acum trei ani, când s-a aflat despre frauda din cele trei bănci din Moldova – Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, de unde a fost retras un miliard de dolari. De asemenea, este menționat primul raport Kroll care descrie schema prin care au fost retrași acești bani cu ajutorul companiilor offshore.

„Aceasta a condus la proteste în masă în Moldova. Au fost făcute apeluri către partenerii internaționali ai Moldovei, inclusiv Germania, pentru a investiga amănunțit acest caz”, se spune în apel.

Deputații au reamintit că guvernul german și-a exprimat anterior așteptările față de autoritățile din Moldova privind o investigație amănunțită și imparțială, returnarea fondurilor furate și aducerea în fața justiției a autorilor fraudei bancare.

„Deși ancheta oficială nu s-a terminat, în Moldova cei care sunt responsabili pentru „furtul secolului” rămân în libertate”, se mai spune în mesaj.

Autorii apelului au mai subliniat că procesele de judecată privind „furtul miliardului”, au avut loc în spatele ușilor închise, fără accesul publicului, mass-media și a observatorilor internaționali.

În apel este menționat și omul de afaceri Veaceslav Platon, care este numit „martor cheie” și ei spun că el a publicat „documente și scheme legate de fraudă”.

„În circumstanțe îndoielnice, Platon a fost extrădat din Ucraina în Moldova, arestat și condamnat la 18 ani de închisoare. El continuă să fie întemnițat, scriu deputații Bundestagului, cu referire la un articol din presa locală și la declarația Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 25 ianuarie 2017 „Moldova: persecuția politică împotriva societății civile și a martorilor-cheie”.

„Opoziția moldovenească asociază lipsa rezultatelor investigației cu interesele și influența oligarhului Vladimir Plahotniuc, care de fapt controlează agențiile de aplicare a legii, procuratura și cea mai mare parte a sistemului judiciar, Banca Națională și alte structuri care trebuie să se ocupe de crimele financiare”, se mai spune în apel.

Deputații germani menționează și rezumatul celui de-al doilea raport Kroll, care a fost publicat la 20 decembrie 2017. Ei remarcă că sinteza celui de-al doilea raport arată numeroasele operațiuni de retragere a a banilor din băncile moldovenești și țările în care au fost trimise banii furați. Potrivit raportului, cel puțin 11,1 milioane de euro au fost retrase în Germania. În legătură cu cele scrise mai sus, deputații din Bundestag au cerut guvernului federal să răspundă la zece întrebări.

De exemplu, ce cunoaște guvernul despre investigațiile germane sau internaționale pe acest caz, despre conturile corespondente ale BEM, Unibank și Banca Sociala în băncile germane, precum și despre conturile corespondente ale băncilor germane în băncile din Letonia, care, potrivit raportului Kroll, au fost implicate în frauda bancară.

De asemenea, aleșii poporului au întrebat cum guvernul și organele de stat germane responsabile de combaterea spălării banilor vor afla împrejurările în care 11,1 milioane de euro au ajuns în Germania.

Deputații vor să știe ce știu autoritățile germane despre cetățeanul Republicii Moldova, Federației Ruse și României, Vladimir Plahotniuc, despre implicarea sa posibilă în această fraudă financiară și despre faptul că încă nu există rezultate ale unei investigații oficiale. Ei doresc, de asemenea, să primească răspunsuri la întrebările referitoare la cazul lui Veaceslav Platon, circumstanțele condamnării sale, legalitatea sentinței și condițiile de detenție.

În plus, ei au cerut informații cu privire la faptul dacă autoritățile competente din Moldova care investighează “furtul secolului”, s-au adresat autorităților din Germania pentru ajutor și dacă autoritățile cunosc lista beneficiarilor „furtului” din cel de-al doilea raport complet și nepublicat al lui Kroll. “Există persoane fizice sau juridice în Germania?”- au întrebat deputații Executivul.

Menționăm că, reprezentanții guvernului german trebuie să răspundă în mod direct deputaților la cererile lor, fracțiunile Bundestagului pot solicita informații scrise cu privire la anumite subiecte.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram