Decizia de retragere de pe piața moldovenească a dată publicității încă în toamna lui 2017, de către reprezentatul intereselor companiei, avocatul Andrei Bivol. „Motivul retragerii au fost barierele administrative, birocrația excesivă și lipsa unei certitudini în privința unei decizii a autorităților locale în particular, este vorba despre impunerea schimbării codului de folosință în Planul Urbanistic General a terenului pe care urma a fi proiectat şi construit complexul comercial Dedeman”, menționa anterior compania românească.
Reamintim că, investitorului românesc Dedeman a încheiat în august 2015 un contract cu Piele SA în scopul construirii unui complex comercial pe terenurile deținute de aceasta. Conform înțelegerii părților, cele peste 50 de clădiri ale fostei fabrici de piele construite anii 1950-1960, majoritatea în stare avariată, urmau a fi demolate. Întreaga zonă urma a fi reamenajată prin construcția unui centru comercial cu 460 locuri de parcare pentru clienți și 50 locuri de parcare pentru angajați și spații verzi.
Valoarea planificată a investiției era de 20 milioane euro, iar numărul de locuri de muncă directe de 200 angajați, fără a lua în calcul locurile de muncă create indirect prin contractarea serviciilor auxiliare (pază, transport, cleaning, etc.)”, se menționează în comunicatul trimis de casa de avocatură.
Însă, în toamna anului 2015 Primăria Municipiului Chișinău a refuzat eliberarea certificatului de urbanism la proiectarea obiectivului respectiv. Autoritatea a invocat că ar fi necesară schimbarea codului de folosință a terenurilor în Planul Urbanistic General. Beneficiarii s-au conformat tuturor cerințelor înaintate de autoritățile publice. Proiectul fost avizat de autoritățile competente parcurgând toate procedurile necesare.
În decembrie 2016, după multiple amânări, proiectul a fost transmis de către Primărie Consiliului Municipal Chișinău pentru a fi aprobat definitiv. Din acel moment proiectul a rămas blocat.