/FOTO/ Doi nou-născuți, care s-au aflat între viață și moarte, salvați de cardiochirurgi. Au fost operați a doua zi după naștere

13 martie 2018, ora 09:06

Operațiile au decurs cu succes, iar săptămâna trecută micuții au fost transferați din Terapia Intensivă Malformații Cardiace Congenitale a SCR în Chirurgia nou-născuți din cadrul Institutului Mamei și Copilului, se arată într-un comunicat al spitalului.

Operațiile au fost dificile și complexe. În ambele cazuri au operat cardiochirurgii: Oleg Repin, Liviu Maniuc, Eduard Cheptănaru, Șciuca Nicolae. „În astfel de cazuri, dacă copiii nu sunt operați în primele zile de viață, consecințele pot fi fatale. Ambele echipe de doctori, asistente, anesteziologi și-au depus efortul pentru ca intervențiile chirurgicale să aibă un rezultat pozitiv”, a declarat șefa Secției de terapie intensivă cardiochirurgicală pentru copii, Vera Dogotari.

Mama bebelușului, care avea arc aortic întrerupt povestește că ea a aflat despre boala fiicei încă în perioada când era însărcinată: „Fiica mea a fost operată la a opta zi după naștere. Știam din timpul sarcinii despre diagnosticul ei. Am aflat din mediul on-line că și la noi în țară se efectuează astfel de operații dificile. Apoi am discutat cu medicul și mi-a confirmat acest lucru. Am vorbit cu doctorii, știam că riscul este foarte mare, dar medicii mi-au spus că vor face tot posibilul ca să-mi salveze fetița”

Al doilea copil, un băiat – a suferit intervenție chirurgicală la a doua zi după naștere. Potrivit chirurgului operator, Liviu Maniuc, acesta a avut tumoră mediastinală, care comprima inima și făcea insuficiența cardiacă în care era implicată și aorta. Aceasta a fost depistată postnatal. Cardiochirurgii au înlăturat tumora. Perioada de recuperare la fel a durat peste 3 săptămâni și a fost una dificilă.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram