Un moldovean în vârstă de 33 de ani a fost găsit mort lângă mașina sa în noaptea dinspre 12 spre 13 martie. Potrivit presei, corpul neînsuflețit al persoanei a fot găsit pe o stradă din Polesine (Italia), localitate în care moldoveanul trăia de ceva vreme.

La fața locului au intervenit carabinierii, iar din primele informații moldoveanul și-ar fi pus capăt zilelor, asta după ce a fost găsită o bandă de plastic la gâtul bărbatului. Totuși, această versiune nu este finală, iar autoritățile urmează să cerceteze toate circumstanțele incidentului. În urma primelor investigații nu au fost depistate semne de moarte violentă, iar bărbatul ar fi murit în urma strangulării.

Moldoveanul, pe nume Alexei, era căsătorit și avea copii. După prima reconstrucție a faptelor, acesta ar fi plecat de acasă pentru că avea ceva treabă. Lipsa sa pentru a mai mult timp a îngrijorat-o pe soția sa, care a apelat la forțele de ordine.