/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

În vizită în Crimeea, Putin salută restabilirea unei „justiţii istorice”

missing
15 martie 2018, ora 09:45

„Prin decizia voastră, aţi arătat lumii întregi ce este o adevărată democraţie, şi nu una falsă, aţi venit la referendum, aţi luat decizia şi aţi votat pentru viitorul vostru şi cel al copiilor voştri”, a spus Vladimir Putin.

În timpul Uniunii Sovietice, Crimeea a fost retrasă din punct de vedere administrativ din Rusia pentru a fi transferată Ucrainei. Alegerile prezidenţiale ruse vor avea loc duminică, în aceeaşi zi în care Rusia va marca cea de-a patra aniversare a anexării Crimeii, aprobată în 2014 de populaţia din această peninsulă într-un referendum nerecunoscut de către comunitatea internaţională.

La Washington, Departamentul american de Stat a reacţionat imediat contestând din nou respectivul referendum „nelegitim”.

„Locuitorii Crimeii au fost obligaţi să voteze sub supravegherea militarilor ruşi puternic înarmaţi. Afirmaţiile Rusiei conform cărora ucrainenii au făcut o alegere liberă în cursul acestui simulacru de „referendum” nu au avut niciodată nicio credibilitate”, a afirmat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei americane, Heather Nauert.

„În cursul ultimilor patru ani, Rusia a dus o campanie de constrângere şi de violenţă împotriva tuturor celor care se opun tentativei sale de anexare”, a adăugat aceasta.

În comunicatul său, Statele Unite reafirmă că „Crimeea face parte din Ucraina” şi că sancţiunile americane impuse după anexarea acestui teritoriu de către Moscova „vor rămâne în vigoare atât timp cât Rusia nu va ceda Ucrainei controlul peninsulei”.

În discursul său, Vladimir Putin a recunoscut că rămâne „încă mult de făcut pentru dezvoltarea Crimeii şi a Sevatopolului”, bază a flotei ruse din Marea Neagră.

El a promis însă că totul va fi făcut pentru că, „atunci când suntem uniţi, suntem o mare forţă capabilă să rezolve problemele cele mai dificile”.

Denunţată de Kiev şi de occidentali, dar salutată de majoritatea ruşilor, anexarea Crimeii stă la originea unor sancţiuni dure americane şi europene împotriva Rusiei, din 2014.

Putin a îndepărtat deja orice perspectivă a reîntoarcerii peninsulei Crimeea la Ucraina, într-un film al canalului de televiziune Rossia-1 difuzat duminică pe reţelele sociale ruseşti Vkontakte şi Odnoklassniki.

Creditat cu circa 70% din intenţiile de vot, potrivit ultimelor sondaje, Vladimir Putin ar urma să fie ales fără surprize preşedinte, pentru un al patrulea mandat ce se va încheia în 2024.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram