/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și copii întorși acasă. Rusia vrea să saboteze summitul de pace

Soţia lui Donald Trump Jr. a intentat divorț, după 12 ani de căsnicie. Care sunt motivele

missing
19 martie 2018, ora 17:28

Cererea de divorţ a fost depusă la o instanţă din Manhattan, New York, joi, iar Vanessa Trump a solicitat ca procedurile să nu fie contestate, fapt care sugerează că fostul cuplu s-a pus deja de acord asupra mai multor detalii, precum partajul şi custodia copiilor.

Joi seară, televiziunea americană Fox News a transmis un comunicat din partea fostului cuplu: “După 12 ani de căsnicie, am decis să mergem pe drumuri separate. Vom avea mereu un respect imens unul pentru celălalt şi pentru familiile noastre. Avem cinci copii frumoşi împreună şi ei sunt principalul nostru scop. Rugăm să ne fie respectată viaţa privată în tot acest timp”.

Surse apropiate acestora au declarat pentru tmz.com că relaţia se deteriorase de mult timp şi printre motive se numără faptul că Vanessa “urăşte politica, iar Don Jr. este plecat mai mereu”.

O altă sursă a declarat că Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui american Donald Trump, nu este supărat din cauza acestei decizii, ci se simte “uşurat”.

Donald Trump Jr. şi Vanessa Trump, care a fost model şi are studii de psihologie, au împreună cinci copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani, şi s-au căsătorit în 2005.

Luna trecută, Vanessa Trump a fost implicată într-un incident, fiind spitalizată după ce a intrat în contact cu o pulbere de culoare albă conţinută într-un plic ce îi fusese adresat soţului ei şi trimis la locuinţa lor din Manhattan.

Vanessa Trump a fost spitalizată atunci din raţiuni de precauţie, a comunicat poliţia din New York.

Autorităţile au stabilit apoi că substanţa din plic era amidon de porumb. Expeditorul a fost, în cele din urmă, arestat, dar Vanessa Trump a trecut prin clipe înfricoşătoare.

Donald John Trump Jr., în vârstă de 40 de ani, este om de afaceri şi fostă vedetă de televiziune. Este fiul cel mai mare al celui de-al 45-lea preşedinte al SUA, Donald Trump – fiind un pasionat susţinător politic al acestuia -, şi al primei sale soţii, Ivana.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram