Și Statele Unite se confruntă cu sărăcie. Mai multe organizații luptă zi de zi împotriva acestui fenomen, promovând în rândul legislatorilor diverse inițiative. Printre acestea se numără și organizația non-guvernamentală „Arise citizens”, din statul american Alabama, care denunță o încercare a autorităților de a masca această problemă.

Avem un segment destul de larg al populației care o duce destul de bine și avem un segment mic foarte vizibil de oameni care o duc extrem de bine. Ei sunt foarte vizibili în media, creează impresia că SUA prosperă. Dacă sapi puțin mai adânc, observi un număr de oameni care lucrează pentru salarii foarte mici și nu au posibilitate să iasă din această capcană,” a spus Chris Sanders, director de comunicare.

Problema diferențierii oamenilor cu venituri mici este una veche, explică organizația.

Această Constituție a fost scrisă de oamenii de elită, proprietari de pământ, care s-au străduit să excludă pe oricare altul din viața politică sau de la guvernare,” a adăugat Sanders.

Iar una dintre principalele cauze ale sărăciei ar fi sistemul american de impozitare.

Iată un exemplu – o persoană care lucrează pentru un salariu mic, cum ar fi în alimentația publică, sistemul de impozitare local îi percepe 10% din venituri. Iar acest domn, care arată ca un bancher sau un angajat financiar, oferă statului doar 3,8%,” a menționat Sanders.

Lista cu nemulțumiri ale oamenilor cu venituri mici nu se oprește aici, mai spun experții, care obișnuiesc să organizeze întâlniri în cadrul comunităților.

Asta ar putea fi accesul la medicină, accesul la transportul public, poate fi ceea numim noi „creditarea prădătoare” – un sistem comercial care permite creditorilor să perceapă o rată a dobânzii extrem de înaltă pentru împrumuturile contractate pe termen scurt, care nu pot fi contractate la o bancă,” a spus Sanders.

După ce analizează toate problemele comunității, specialiștii din cadrul organizației elaborează politici, iar, ulterior, încearcă să le promoveze în rândul legislatorilor. Nu e ușor, în condițiile în care sunt nevoiți să concureze cu așa-zișii lobby-ști comerciali.

În Alabama, sunt lobby-știi profesioniști, comerciali, care lucrează în numele intereselor comerciale, iar legea statului le permite să cheltuie o sumă de bani pentru lobby. Deci, lobby-știi din industria tutunului pot invita legislatorul la o cină, pot organiza evenimente pentru ei, pe care le numim „vin și cină”, ei îi pot distra, oferi cadouri. Noi folosim doar fapte și analizele noastre ca să prezentăm cazul,” a mărturisit Sanders.

În aceste condiții, organizația spune că orice pas făcut în direcția dorită este deja o victorie.

Când ne reușește să promovăm un proiect de lege în comitet și în agenda dezbaterilor publice, ca oamenii să se expună, pentru noi este o victorie mare, deoarece proiectul este deja în vizor, este discutat. Chiar dacă proiectul nu devine lege, acesta este un progres pentru noi,” a adăugat Chris Sanders.

Americanii primesc un salariu minim de aproximativ 10 dolari pe oră, iar cel mediu este de aproape 25 de dolari pe oră, aproximativ jumătate din pensia minima lunara a unui bătrân din Moldova.

publicitate