Două secții de producere ce aparțin unei întreprinderi specializate în producerea și comercializarea produselor de patiserie din sectorul Ciocana au fost documentate pentru activitate ilicită. În cadrul unei percheziții, reprezentanții ANSA au depistat un șir de încălcări grave în activitatea întreprinderii.

Printre acestea se numără:

  • 1.236 borcane cu vișine fără acte de proveniență, fără marcarea producătorului și cu termenul de valabilitate expirat, folosit în procesul de producere a produselor de patiserie,
  • 700 kg de prune uscate cu termenul de valabilitate expirat în anul 2017,
  • cutii cu aditivi alimentari folosite ca coloranți la producerea cremelor alimentare, expirate în anul 2011 și 2017,
  • 717 torte cu volumul de la 1 până la 4 kg destinate pentru comercializarea în piețile și centrele comerciale din mun. Chișinău cu data producerii modificată,
  • 7 cutii cu prăjituri cu termenul de valabilitate expirat,
  • băuturi alcoolice folosite în procesul de producere fără acte de proveniență și certificate igienice, contabilizate în evidența contabilă a întreprinderii în baza documentelor contabile cu date eronate,
  • acte contabile, facturi fiscale de achiziție cu date false, mijloace bănești necontabilizate.

Toate produsele depistate au fost interzise spre producere și comercializare de către reprezentanții ANSA și polițiști, ca fiind periculoase pentru consumatori.

Totodată polițiștii verifică toate persoanele fizice și juridice implicate în schema ilicită de comercializare a produselor de patiserie în asortiment cu termenul de valabilitate modificat.

În acest context au fost inițiate două cauze penale pentru „producerea, transportarea, păstrarea, comercializarea mărfurilor periculoase pentru viața sau sănătatea consumatorului” și „confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false”.

Potrivit legislației penale factorii de decizie riscă amendă până la 250.000 lei sau închisoare până la 5 ani.

publicitate