/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 765: Atac masiv și copil de 5 ani, rănit. Un avion militar rusesc s-a prăbușit în mare

Burse pentru tinerii dezavantajați: 80 de persoane vor primi burse de 12.000 de lei fiecare

04 aprilie 2018, ora 06:59

Sunt studentă la Colegiul Politehnic din Bălţi, la specialitatea calculatoare. Am ales această specialitate pentru că doresc să devin programator. În următorii 10 ani, aş vrea să lucrez într-o companie IT, poate chiar la Orange. Această bursă m-a ajutat foarte mult pentru că mi-a oferit posibilitatea de a achita căminul şi pentru a procura rechizitele necesare pentru colegiu”, a declarat Luminiţa Gherghelegiu, beneficiară a proiectului.

Prezentă la ceremonia de decernare a premiilo, secretarul de Stat al Ministerul Sănatăţii, Muncii si Protecţiei Sociale, Viorica Dumbrăveanu a menționat că proiectul social oferă tinerilor nu doar dreptul la educație de calitate, dar și oportunitatea angajării în câmpul muncii și asigurării unui trai decent.

În ediția curentă, pentru a asigura accesul la concurs mai multor tineri, condițiile de participare au fost extinse. Astfel, pe lângă absolvenții instituțiilor rezidențiale, în program au participat tineri din medii nefavorabile care au fost admiși la studii în școli profesionale, licee, colegii și centre de excelență. Finaliștii au fost selectați de către Comisia Independentă de Experți în rezultatul evaluării a 207 dosare depuse pentru concurs.

Proiectul are drept scop susținerea tinerilor din instituțiile rezidențiale și din familii social-vulnerabile să-şi continue studiile după absolvirea gimnaziilor, astfel contribuind la reducerea inegalităţii accesului la studii, facilitarea obţinerii unei profesii, dar şi integrarea mai uşoară în societate.

Proiectul „Burse pentru tineri dezavantajați” este implementat de Centrul de Informaţii Universitare, în cadrul celor șapte ediții anuale organizate ale proiectului au fost oferite 577 burse în valoare totală de 6.779.000 lei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram