Patru persoane au fost ucise şi alte trei rănite joi în Universitatea Osmangazi, din oraşul turc Eskişehir, după ce un cercetător universitar a deschis focul asupra unor colegi din această instituţie de învăţământ, informează Reuters şi AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit rectorului universităţii, atacatorul a intrat în biroul decanului Facultăţii de Educaţie, dar nu l-a găsit pe acesta acolo, în respectiva încăpere fiind însă alte persoane asupra cărora a deschis focul. El a împuşcat mortal un prodecan, un secretar al facultăţii, un lector şi încă un angajat, alte trei persoane fiind rănite.

Ulterior, atacatorul a fugit din clădirea universităţii, având în continuare arma asupra sa, dar între timp a fost prins de poliţie. Conform agenţiei Anadolu, el s-ar fi predat de bunăvoie. Motivaţiile gestului său nu sunt deocamdată cunoscute.

publicitate