Un medic urolog – oncolog din cadrul Instituţiei medico-sanitare publice „Institutul Oncologic din Republica Moldova” va apărea pe banca acuzaților fiind învinuit că a „primit recompense ilicite, prin extorcare de bani, pentru prestarea unor servicii medicale”.

Potrivit probatoriului acumulat, în cursul lunii ianuarie curent, medicul ar fi pretins, prin intimidare, de la un bolnav internat în respectiva instituţie medicală 7.000 de lei pentru a-l interna şi a-i asigura o intervenție chirurgicală urgentă. La externare, medicul a insistat asupra achitării banilor pentru operație, dar şi pentru eliberarea documentelor necesare ce confirmă intervenția chirurgicală, prescrierea în continuare a tratamentului medical şi monitorizarea lui până la însănătoșire. Pentru că nu ar fi avut toţi banii, pacientul i-a transmis medicului, în două tranșe, suma de 4.000 de lei, doctorul atenționându-l că doar după achitarea sumei integrale îşi va onora obligațiunile legate de prescrierea tratamentului şi monitorizarea stării sănătății.

Medicul a fost reţinut pe 13 februarie curent, în biroul său de serviciu, imediat după primirea celei de-a doua tranşe de bani.

Administraţia Institutului Oncologic l-a suspendat pe medic provizoriu din funcţie. Ulterior, acesta a contestat în instanţă ordinul prin care a fost suspendat, magistrații restabilindu-l în funcţie.

În prezent, acesta are interdicţia de a părăsi ţara, iar dacă va fi găsit vinovat, el riscă o pedeapsă cu amendă de cel mult 37.500 lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 120 ore la 180 ore. De asemenea, acesta va fi obligat să recupereze cheltuieli judiciare în sumă de 5.216 de lei.