Președintele a aprobat planul de acțiuni care vor fi desfășurate pe data de 8-9 mai în contextul aniversării a 73-a a Victoriei asupra fascismului în Marele război pentru apărarea Patriei.

Igor Dodon promite restaurarea monumentelor ostașilor căzuți în Marele Război, precum și tradiționalul Marș al Victoriei. Președintele a mai menționat că pe 8 și 9 mai va avea loc un concert de amploare în Piața Marii Adunări Naționale, la care vor evolua mai mulți artiști din țară și de peste hotare, iar evenimentul va culmina cu un grandios foc de artificii.

„În calitate de Președinte al ţării, voi face tot posibilul ca memoria despre Marea Victorie, despre eroismul buneilor noștri să dăinuiască mereu în sufletele şi inimile noastre”, a scris șeful statului pe pagina sa de Facebook.

Menționăm că, și anul trecut sub patronajul președintelui au avut loc o serie de manifestări, printre care și un concert cu participarea mai multor artiști ruși.