Inaugurarea președintelui ales Vladimir Putin va avea loc pe 7 mai. Despre acest lucru a anunțat premierul Dmitri Medvedev, când a prezentat un raport privind activitatea guvernului din ultimii șase ani în Duma de Stat, informează meduza.io.

Medvedev a precizat că, în conformitate cu legea, după inaugurare guvernul își va da demisia.

De la prima inaugurare a lui Putin în anul 2000, ceremonia a loc mereu pe 7 mai – în ziua în care expiră mandatul fostului președinte al Rusiei.

În ajunul ultimei inaugurări a președintelui – 6 mai 2012 – la Moscova, au avut loc proteste masive împotriva încălcărilor în alegeri. Drept urmare, zeci de persoane au fost condamnate pentru implicarea în revolte și pentru atac asupra ofițerilor de poliție.

Potrivit CEC-ului rus, Vladimir Putin a primit 76,69% din voturi. Iar, potrivit președintei CEC-ului rus Pamfilova, alegerile au fost libere.

Alegerile prezidențiale în Rusia au avut loc pe 18 martie 2018.

publicitate