Un automobil a fost cuprins de flăcări în această noapte pe strada Pentru Zadnipru din Chișinău. Apelul la serviciul 112 a parvenit în jurul orei 03.35. În urma incidentului nimeni nu a avut de suferit.

Imediat la fața locului s-a deplasat grupa operativă a Inspectoratului de poliție Ciocana din cadrul Direcției de Poliție mun.Chișinău și un echipaj al Detașamentului salvatori și pompieri a sectorului Ciocana al IGSU, incendiul fiind localizat.

În urma examinării s-a constatat că sursa focului este din interiorul automobilului (posibil scurtcircuit), iar careva semne de incendiere intenționată nu au fost depistate.