/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 791: Rachete secrete și viceministru arestat! SUA și UE oferă ajutor, iar Rusia anunță un acord cu Kievul

/FOTO. VIDEO/ Elevii moldoveni au cucerit America! Au participat la unul din cele mai importante concursuri de robotică

missing
01 mai 2018, ora 15:48

Echipa „RoboKids” din Ștefănești a mers în Detroit pentru a se întrece cu cele 108 echipe din 37 de țări ale lumii în cadrul competiției „FIRST LEGO League”. La întoarcerea din SUA, la aeroport îi așteptau prietenii și părinții.

Am încercat forțele noastre ca să vedem cam la ce nivel suntem în domeniul roboticii și la capitolul proiecte în folosul comunității,” ne-a declarat una din participante, Corina Hariton.

Am acumulat foarte multă experiență,” susține Daniel Beschieru, participant.

„Elevii s-au simțit foarte bine. Au făcut cunoștință cu foarte mulți elevi din toată lumea, pasionați de robotică. Și-au făcut prieteni, indiferent de naționalitate, religie,” a subliniat Marcel Bodiu, mentorul echipei din Moldova.

Cei 5 adolescenți din Moldova, cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani, au plecat cu o serie de proiecte, iar unul dintre ele a generat interes în rândul participanților, inclusiv a donatorilor și investitorilor.

Noi am plecat cu un proiect, cu un filtru de apă, care filtrează apa păsărilor, care o murdăresc și în acest fel se reciclează apa și totodată, poate fi refolosită. Erau oameni din SUA, cărora le-a plăcut ideea noastră”, susține participanta Corina Hariton.

„Proiectul este foarte bun. Este pentru fermierii care cresc păsări. Foarte multe persoane s-au interesat de proiectul nostru și veneau, adresau întrebări,” a menționat Daniel Beschieru.

Părinții i-au întâmpinat pe elevi la aeroport cu lacrimi de bucurie și cuvinte de laudă. „Timpul de astăzi ne dictează mult lucruri de are tânăra generație trebuie să profite și chiar trebuie să se implice. Pentru ei, plecarea în America a fost experiență mare,” a subliniat Olga Budurin, părinte.

Cei apropiați spun că elevii s-au pregătit intens de competiție. „Foarte mult, aproape zilnic. Cinci zile din șapte zile, ei se ocupau la școală,” a adăugat Olga Budurin.

Chiar dacă a fost complicat să câștige premiul cel mare, fiind pentru prima dată la această competiție, echipa din Moldova a reușit să uimească prin proiecte sociale.

„Ne pregătim deja pentru următoarea competiție „First Lego League” și sperăm să fie mai bine decât acum”, a menționat Daniel Beschieru, participant.

Elevii din Ștefănești au putut participa în cadrul competiției datorită cursurilor de robotică inițiate în cadrul Proiectului de Competitivitate din Moldova, finanțat de USAID si Guvernul Suediei. În acest an, Fundația LEGO din Danemarca a oferit un grant prin care a acoperit cheltuielile de drum și cazare doar la 2 țări din lume – Moldova si Nigeria. Festivalul International FIRST a avut loc în Detroit, SUA în perioada 25-28 aprilie. Au participat peste 15 mii de elevi din 37 de țări ale lumii.

Reporter: Ana Sîrbu
Imagine: Oleg Cozlov

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram