Valeriu Munteanu, candidatul la funcția de primar al capitalei din partea Partidului Liberal, anunță că a depus o sesizare la Consiliul Coordonator al Audiovizualului (CCA). Politicianul cere sancționarea mai multor posturi TV, care ar fi făcut campanie electorală pentru candidata independentă Silvia Radu.

Potrivit liberalului, conform Raportului nr. 1 „Monitorizarea mass-mediei în campania electorală pentru alegerile locale noi din 20 mai 2018”, elaborat de Centrul pentru Jurnalism Independent, în perioada 20-27 aprilie 2018 radio-difuzorii naționali Prime TV, Canal 2 și Publika TV, care au anunțat că nu vor reflecta campania electorală, au difuzat mai multe materiale cu caracter electoral direct și indirect, prin care au favorizat-o pe candidata „independentă” Silvia Radu,” se arată într-un mesaj remis presei.

Aceștia menționează că, în perioada 20-27 aprilie, Publika TV, Canal 2 și Prime TV au încălcat în mod repetat Declarația de neparticipare la mediatizarea campaniei electorale pentru alegerile locale noi, au favorizat-o pe candidata independentă” Silvia Radu, care apare în câte 6, 14 și 21 de subiecte relevante în lumină pozitivă.

„Conform Raportului nominalizat, toate materialele în care apare candidata „independentă” Silvia Radu au fost prezentate de Canal 2 și Prime TV dintr-o singură perspectivă, chiar dacă, tot de fiecare dată, în știri au fost prezenți și cetățenii, funcționarii etc., toți actorii au susținut/confirmat/completat aceeași opinie”, conchid liberalii.

Vedeți mai jos varianta integrală a cererii: