/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 792: Rachete secrete și paradoxul invaziei ruse. Kremlinul vrea să saboteze summitul de pace

/VIDEO/ Netta Barzilai, câștigătoarea Eurovision 2018: Nu mă înscriu în standarde, trebuie pur şi simplu să fiu eu

missing
13 mai 2018, ora 10:58

“Nu a trebuit niciodată să transmit un mesaj anume. A trebuit doar să fiu eu însămi. Mă respect indiferent de ce măsuri am, de cum îmi stă părul, de cum e vocea mea. Nu mă înscriu în standarde, trebuie pur şi simplu să fiu eu, să mă ascult pe mine, cum vreau să creez muzică”, a spus ea

Netta, care a dus trofeul Eurovision în Israel cu piesa “Toy”, a vorbit despre selecţia naţională din ţara sa, care, a subliniat ea, durează şase luni şi se aseamănă unui reality show. Scopul participării la selecţie, a mărturisit ea, a fost diferit, la început. “Am participat pentru a primi invitaţii de a cânta în diverse show-uri, eram o artistă la început, care se chinuia. Nu m-am aşteptat să câştig, eram prea avangardistă”, a mărturisit aceasta.

Totuşi, după ce a câştigat, artista a realizat care este misiunea sa. “La început a fost greu, dar când am câştigat am realizat că pot face un lucru foarte special pentru mulţi oameni. Dacă Netta mică m-ar fi văzut pe mine în prime time, acea micuţă ar fi fost mai puţin nefericită, pentru că ar fi avut un alt exemplu, o opţiune. De aceea fac ceea ce fac în această formă şi sunt foarte fericită”, a mai spus ea.

De asemenea, artista israeliană a spus că a purtat, în timpul show-ului, un inel care i-a dat încredere şi care a aparţinut bunicii sale care a murit şi care i-a fost oferit de bunicul său, înainte de plecarea la Eurovision 2018. “Ar fi trebuit să îl primesc la nunta mea”, a afirmat ea.

Publicul şi juriul care au votat-o în finala Eurovision de la Lisabona “au ales ceva diferit, ceva evoluat, ceva din 2018”, a apreciat ea. “Sunt mândră şi onorată să fac asta şi sunt mândră şi onorată să aduc acest eveniment magic în Israel”, a mai mărturisit artista.

Ea le-a promis celor interesaţi să trăiască experienţa Eurovision 2019 că “nimic nu se compară cu o petrecere israeliană”.

Israel a cumulat 529 de puncte în urma finalei Eurovision de sâmbătă noaptea, pe locul al doilea şi al treilea clasându-se Cipru, cu 436 de puncte, respectiv Austria, cu 342 de puncte.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram