În cadrul ședinței Consiliului Economic Eurasiatic Suprem, Igor Dodon a făcut cunoștință cu noul prim-ministru al Republicii Armenia, Nikol Pașinyan, dar și a avut o întrevedere de lucru cu Președintele Republicii Belarus, prietenul nostru bun, Alexander Lukașenko.

Premierul armean Pașinyan a confirmat intenția delegației armene de a susține acordarea Republicii Moldova statutului de observator pe lîngă Uniunea Economică Eurasiatică. Totodată, părțile au discutat și despre relațiile amicale între popoarele noastre și despre rolul remarcabil al armenilor în istoria și cultura Moldovei de-a lungul secolelor. De asemenea, Igor Dodon l-a invitat pe domnul Pașinyan să viziteze Moldova.

Lukașenko i-a mulțumit lui Dodon pentru oportunitatea de a vizita Moldova. Totodată, el a menționat că urmărește cu atenție situația în țara noastră. În cadrul discuției am mai subliniat că Republica Belarus este unul din principalii parteneri ai Moldovei, iar printre importatorii mărfurilor moldovenești ocupă unul din primele locuri. În acest context am marcat creșterea volumului de comerț bilateral și mi-am exprimat siguranța în menținerea acestei dinamici pozitive.