Socialistul Ion Ceban și liderul PPDA, Andrei Năstase, vor lupta în turul doi pentru fotoliul de primar al capitalei. Ei au acumulat cele mai multe voturi la scrutinul de duminică. Alegerile au fost marcate de o prezență scăzută la urnele de vot. Doar 35 la sută din numărul total de alegători incluși în liste și-au exercitat dreptul de vot.

Din cei aproape 632 de mii de alegători din Chișinău, la urne s-au prezentat puțin peste 225 de mii. Din ei, aproape 41 la sută, sau puțin peste 91 de mii, și-au dat votul pentru Ion Ceban. Cu 8 procente mai puțin a acumulat Andrei Năstase, pentru care au votat aproape 72 de mii de alegători.

Pe locul trei s-a clasat candidatul independent Silvia Radu. Pentru ea și-au dat votul puțin peste 39 de mii de oameni sau 17,6 la sută din numărul total de votanți. Candidatul PUN, Constantin Codreanu, a acumulat 4,55 la sută, iar liberalul Valeriu Munteanu – 3,6 la sută.

Restul candidaților au acumulat mai puțin de un procent. Din ei, Vasile Costiuc a acumulat 0,23 la sută sau 503 voturi, iar cele mai puține voturi a cules Maxim Braila – doar 0,15 procente.

Potrivit Codului Electoral al doilea tur de scrutin urmează a fi organizat peste două săptămâni. În cadrul acestuia va fi ales candidatul cu cele mai multe voturi, indiferent de numărul alegătorilor care vor vota. În cazul în care concurenții obțin același procentaj, se consideră ales candidatul care a acumulat mai multe voturi în primul tur.