Cea de-a doua ședință în dosarul lui Ilan Șor care a avut loc astăzi la Curtea de Apel Cahul a durat 49 de minute și a fost amânată la demersul procurorilor, pentru a asigura prezența martorilor. Astfel, următoarea ședință va avea loc tocmai peste două luni, pe 8 august.

Ilan Șor a fost însoțit la Curtea de Apel Cahul de un grup de susținători, care l-au petrecut în sala de judecată cu urale și aplauze. Susținătorii s-au adunat în fața Curții de Apel, unde au venit cu pancarte și au scandat „Ilan, te susținem!”.

Ilan Șor a fost recunoscut vinovat de spălare de bani și înșelăciune prin abuz de încredere, iar la 21 iunie 2017 a fost condamnat la 7 ani și jumătate de pușcărie.

Timp de aproape jumătate de an, dosarul său s-a prăfuit la Judecătoria Buiucani, deoarece nu avea cine să traducă sentința motivată. Ulterior, dosarul a ajuns totuși la Curtea de Apel din Chișinău. Acolo însă majoritatea judecătorilor au refuzat să examineze dosarul Șor din diferite motive. Prin urmare, dosarul a fost transmis la Cahul.