/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Explozii, pericol atomic și noi reguli de mobilizare pentru armata ucraineană

Moldova va primi o finanțare suplimentară de 10 milioane de dolari pentru reformele în educație

missing
24 mai 2018, ora 15:16

Mijloacele financiare vor fi utilizate pentru dotarea a 160 de instituţii de învăţământ cu laboratoare şcolare şi echipament IT, precum și dotarea a 100 de școli cu materiale şi echipament special pentru elevii cu dizabilități și cu cerințe educaționale speciale. De asemenea, vor fi evaluate și ajustate programele de formare, inclusiv prin includerea noilor module privind sensibilizarea de gen și educația incluzivă, va fi îmbunătățită pregătirea cadrelor didactice de sprijin care lucrează cu elevii cu cerințe speciale, precum și testat un nou mecanism de finanțare a instituțiilor preșcolare.

Acordul prevede realocarea a 1,7 milioane de dolari pentru renovarea a două școli de circumscripție. Inițial, resursele financiare erau prevăzute pentru implementarea unui nou sistem de salarizare a cadrelor didactice și de conducere.

Termenul de implementare a Proiectului, conform Acordului de finanțare adițională, va fi până la 30 iunie 2020.

Proiectul „Reforma Învăţământului în Moldova” este finanțat de Banca Mondială, prin intermediul Asociaţiei Internaționale pentru Dezvoltare. Acesta este structurat în trei componente: îmbunătățirea calității educației, optimizarea sectorului educațional și consolidarea capacităților Ministerului Educației, Culturii și Cercetării în monitorizarea reformei.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram