Câștigul salarial mediu lunar nominal brut, în trimestrul I 2018, a fost de 5906,5 lei, înregistrând o creștere de 13,2% față de trimestrul I 2017, se arată într-un comunicat publicat de Biroul național de Statistică.

În sfera bugetară câștigul salarial mediu lunar a constituit în trimestrul I – 5408,1 lei (+14,4% față de trimestrul I 2017), iar în sectorul economic (real) – 6108,1 lei (+12,5% față de trimestrul I 2017).

Astfel, cel mai mare câștig salarial mediu lunar brut l-au avut muncitorii din domeniul informațiilor și comunicațiilor. Aceștia au ridicat în perioada respectivă – 13089,4 lei, iar cel mai mic angajații din artă și cei care se ocupă de activitățile de recreere și de agrement – 3685,1 lei.

Indicele câștigului salarial real pentru primele trei luni din 2018, față de aceeași perioadă a 2017 (calculat ca raport între indicele câștigului salarial nominal brut și indicele prețurilor de consum) a fost de 107,6% sau în creștere cu 7,6%.