Două echipaje de prim ajutor de la Ambulanţa şi SMURD Orăştie s-au deplasat la locul accidentului, dar au găsit victima decedată, proiectată în afara maşinii.
„Victima prezenta multiple traumatisme severe, atât la nivelul capului, cât şi al toracelui, leziunile fiind incompatibile cu viaţa. Din păcate, echipele de prim ajutor au fost nevoite să declare decesul victimei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, dr. Călin Dumitrescu.
Nu au fost înregistrate alte victime, şoferul aflându-se singur în maşină.