Apare pe mai multe panouri în capitală, dar nu are idee cât cheltuiește partidul pentru a-i face publicitate pe bannere. Socialistul Ion Ceban, la insistențele Nataliei Morari, a declarat că nu reușește să urmărească toată contabilitatea campaniei electorale. Am găsit răspuns în ultimul raport depus de PSRM la CEC, în care se spune că formațiunea a cheltuit aproape 30 de mii de lei pentru panourile electorale, în primele zile de campanie pentru turul final.

„- Dumneavoastră nu ne-ați mai spus cât au costat panourile.
– A fost o glumă.
– Nu ați răspuns.
– A fost o glumă.
– Cât au costat? Nu este o glumă, sunt bani reali.
– Este departamentul…
– Cum așa nu știți?
– Sincer, nu știu.
– Eu dacă am să urmăresc tot… Eu nu reușesc.”

Nu este pentru prima când Ceban este întrebat despre cheltuielile pentru promovare. De exemplu, săptămâna trecută socialistul a refuzat să dea o cifră exactă a costurilor suportate pentru organizarea dezbaterilor lângă Arcul de Triumf din capitală.

– Cât v-a costat organizarea acestor dezbateri, vorbesc începând cu amenajarea acestor tribune personalizate, tehnica?
– Mai puțin decât transferurile de pe contul mamei lui Andrei, la Andrei. Eu nu știu detalii, sincer.”

În schimb, candidatul PSRM vorbește cu lux de amănunte despre promisiunile care se conțin în programul său electoral.

„Programul, iată-l, astăzi costă 4,5 miliarde lei. Bugetul orașului constituie 3,8 la capitolul venituri, 4 miliarde la cheltuieli. Deci ceea ce nu ne ajunge este aproximativ 600 de milioane, pentru realizarea programului.”

Invitatul din această seară este candidatul PPDA la șefia capitalei, Andrei Năstase, iar mâine seara, la emisiunea Politica Nataliei Morari, sunt așteptați ambii concurenți electorali.