În fapt. Reclamantul, Igor Goriunov, a fost condamnat pe viaţă şi este deţinut în Penitenciarul nr. 17 din Rezina. La data de 16 martie 2011 administraţia penitenciarului a găsit un telefon mobil în celula reclamantului. Din moment ce telefonul mobil era interzis de regulamentul penitenciarului, la data de 23 martie 2011 administraţia penitenciarului l-a sancţionat cu o mustrare.
Ulterior, la 26 iulie 2011, administraţia penitenciarului a decis că reclamantul trebuie permanent încătuşat pe durata deplasărilor în afara celulei. Un extras din decizie adoptată în privinţa reclamantului prevedea că administraţia a „examinat [reclamantul]” şi a decis să utilizeze cătuşele. Nu au fost aduse alte motive şi nu a fost specificată perioada acestei măsuri. Reclamantul spune că măsura a fost revocată după cinci luni de la adoptarea acesteia, iar Departamentului Instituții Penitenciare (DIP) l-a anunțat că sancţiunea a fost aplicată în baza unui ordin al DIP.
La 26 septembrie 2011 reclamantul a contestat decizia administraţiei la judecătorul de instrucţie, invocând că a fost sancţionat de 2 ori pentru aceeaşi faptă, contrar cerinţelor legale, şi că nu a fost informat despre motivele care au stat la baza deciziei de a-l încătuşa.
Ulterior, la data de 25 noiembrie 2011 Judecătoria Rezina a respins plângerea reclamantului ca neîntemeiată, constatând că măsura în cauză a fost aplicată legal şi pentru a preveni punerea în pericol a altor deţinuţi.
În faţa Curţii reclamantul s-a plâns, invocând Articolul 3 din Convenţie, că a fost supus unui tratament inuman şi degradant prin încătuşare fără nici un motiv.
Decizia Curții.Curtea a constatat violarea Articolului 3 din Convenţie, observând că reclamantul a încălcat regulile privind posedarea telefonului mobil, un obiect interzis. Totuşi, încătușarea reclamantului nu a fost aplicată „până în momentul în care s-a calmat”, în situaţia când el era într-o stare agitată şi prezenta un potenţial risc de securitate. De asemenea, administraţia penitenciarului nu a indicat vreun motiv de securitate în spatele măsurii luate. Nu a fost indicat orice alt motiv, decizia doar menţionând că „[reclamantul] a fost examinat”.
Decizia de încătușare a reclamantului a fost luată după mai mult de patru luni de la descoperirea telefonului. Curtea a considerat că dacă posedarea ilegală a telefonului prezenta un risc de securitate real, acţiunea trebuia luată imediat. Nu este clar ce risc prezenta reclamantul după patru luni de la momentul în care a fost găsit telefonul. În orice caz, autorităţile penitenciare nu i-au cerut niciodată explicaţii în acest sens. Mai mult decât atât, având în vedere că nu există dovada în dosar a vreunei evaluări a riscului de către autoritate responsabilă de reclamant, nu a fost clar cum procurorul şi instanţa au ajuns la concluziile sale că măsura aplicată a fost determinată de un atare risc. Având în vedere absenţa vreunei alegaţii că reclamantul a fost agresiv sau periculos pentru sine sau pentru alții, sau altfel ar fi subminat securitatea în penitenciar la un oarecare moment, Curtea nu a fost de acord cu Guvernul că măsura a fost aplicată din motive de securitate.
În final, Curtea nu a putut trece cu vederea faptul că prevederile legale corespunzătoare prevăd încătuşarea doar în circumstanţe specifice, toate legate de un potenţial risc de securitate sau sănătate. Ea a considerat că Ordinul nr. 4, nominalizat mai sus, nu putea extinde prevederile Regulamentului prin introducerea unui temei suplimentar pentru încătuşare şi anume încălcarea regulilor din penitenciar care nu sunt legate de riscuri de securitate. Aceasta a fost implicit confirmată de administraţia penitenciarului când l-a informat pe reclamant că folosirea cătuşelor a fost reglementată de Regulament. Suplimentar, Regulamentul interzice sancţionarea de două ori pentru aceeaşi faptă, pe când reclamantul a fost totuşi sancţionat pentru aceeaşi faptă prin mustrare şi ulterior prin încătuşare.
Corespunzător, încătuşarea reclamantului pentru acest timp de încălcare a regulilor nu era prevăzută de Regulament şi astfel a fost ilegală. Curtea de asemenea a notat că instanţele naţionale nu au comentat în niciun mod referirea expresă a reclamantului la această aparentă violare a legislaţiei naţionale.
Curtea a concluzionat că reclamantul a fost sancţionat prin încătuşare pentru toată perioada aflării în afara celulei, mai mult pentru o perioadă nedeterminată de timp în lipsa vreunei alegaţii sau dovezi că acesta prezenta un risc pentru sănătate sau securitate, aparent pentru scopuri punitive şi preventive şi în baza unui ordin care a extins limitele legale ce permiteau o astfel de măsură. Astfel el trebuia să se fi simţit ca fiind pedepsit pe nedrept şi disproporţionat, apărând zilnic în cătuşe în faţa altor deţinuţi, ceea ce era în detrimentul demnităţii sale umane.
Reclamantul a solicitat 10.000 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 3.300 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli. Curtea i-a acordat reclamantului suma de 4.500 Euro cu titlu de prejudiciu moral şi 650 Euro cu titlu de costuri şi cheltuieli.
